Resemnare

Nu am nevoie de ajutor

Pot sta și singut în picioare

Îți garantez că n-am să mor

Deși mă doare foarte tare.

Și de cât să te uiți cu milă,

Ca pe un țânc să mă privești;

Prefer să mă tratezi  cu silă

Decât să mă compătimești.

Căci am ajuns singur cum sunt

Nu m-a făcut nimeni așa

Nu-mi cere nici un amănunt

Sunt fericit cu masca mea.

Tu niciodată nu vei ști

Cât am plâns singur în tăcere

Sperând ca tu fugind să vii

Ca să mă scapi de a mea durere.

Și o să mint dac-o să-ți spun

Că nu știam ce o să se întâmple

M-am bucurat de ce a fost bun

Ș-acum îmi dau cu pumnii-n tâmple.

Voiam să nu mă-ndrăgostesc

Și totuși am făcut-o

Acum merit tot ce primesc

Căci soarta asta am vrut-o.

Dar să știi, nu regret nimic

Chiar dacă m-a durut

N-aș ezita măcar un pic

S-o luăm de la-nceput.

NU

pentru noi

e prea târziu

și nu

te mai iubesc

vreau să pleci!

chiar deloc NU

te mai iubesc

vreau să uităm tot ce a fost

NU

ai însemnat pentru mine

cât de mult

știi tu

niciodată nu o să

mai vreu să iubesc

Vreau să pleci!

NU

te vreau înapoi

nu mai ești a mea

îmi pare rău că

am fost al tău...

o să uit că

exiști și NU

îți mulțumesc că

ai fost lângă mine...

Atâta timp

Jumătate

Era o vreme când eram 

Ca două jumătăți

Și fără tine nu găseam

Iubirea-n alte părți.

Tu ai plecat, eu am rămas

O jumătate rătăcită

Și simt cu fiecare pas

O durere cumplită.

Căci fiecare pas ce-l fac

De tine mă desparte

Și port în spate doar un sac

De amintiri deșarte.

O să îl iau ș-o să-l arunc

În a uitării groapă

Căci în spate de îl mai duc

Și sufletul îmi crapă.

E o povară mult prea grea

S-o duci singur în spate

Un om întreg nu ar putea

Nicidecum jumătate.

Căci nu mai sunt un om întreg

Sunt doar o jumătate

Și nici acum nu înțeleg

De ce te-ai dus departe?

Ce-și dorește un om.

Și știu că dragostia-ți aduce

Râuri de lacrimi și durere

Și nu e cum credeai  de dulce

Nu-i totul doar lapte și miere.

Știu că nu-i ca-n povești

Cu Feți Frumoși și Cosânzene

Probabil nu asta-ți dorești

Sutete de nervi și de migrene.

Și pentru ce atâta chin?

Atâtea griji, dureri de cap

Mă între oare de unde vin,

Și-n suflet cum de mai încap.

Scump preț vom mai plăti

Pentru o clipă de iubire

Vom plânge și vom pătimi

Doare pentr-o simlă amintire.

Ca toate cele pământești

Nici dragostea nu e ce pare

Prea scump trebuie să plătești

Pentru ceva fără valoare.


În general viața-i amară
Și dragostea nu e altfel
Nici măcar nu e prima oară
Mereu se-ntâmplă tot la fel.

Dar ce am fi oare fără ea?
Cum poți altfel să mai trăiești?
Nu văd ce rost ar mai avea
Să trăiești fără să iubești.


Ce poate un om să-și dorească
Mai mult decât să fie iubit
E o dorință nefirească
De a iubi și-a fi fiubit.


Cu greu mi-am strâns aste cuvinte
Poate nu cele mai frumoase
Un lucru te rog ține minte
NU VREAU DECÂT SĂ TE IUBESC!

Celălalt

Şi iarăşi mă trezesc ţipând

Nu, ăsta nu e patul meu!

Nici omul ăsta nu sunt eu!

Şi mă-ntreb oare unde sunt.

Mă uit în jurul meu speriat

Nimic nu-mi este cunoscut

Oare ce mi s-a întâmplat?

Oare ce dracu' mi-au făcut?

Iar corpu-mi e aşa de greu

Nu pot să mă ridic

Nu, omul ăsta nu sunt eu!

Nu pot să fac nimic.

Nenoricţii, m-au legat!

Gândesc în mintea mea.

Sigur m-au priponit de pat

De aici să nu mai pot pleca.

Un gând mă face să tresar

Poate că-i doar un vis

Poate nimic nu e real...

Şi-ndată ochii mi-am închis.

Dar oare chiar era un vis?

Îmi zic în sinea mea

Şi ochii dupa ce-am deschis

Totul la fel era.

Mă simt acum complet inapt

Speram să mă trezesc...

Se pare că asta-i de fapt

Luma-n care trăiesc.

Şi-ncep să îmi aduc aminte

De corpul ce-mi părea străin

Şi de sufletul meu hain.

Iar multe-mi trec acum prin minte

Despre cum eram inainte.

Nu sunt legat cu sfori de pat

Ci sunt legat cu un vis

De atâtea ori am încercat

Să fac ce mi-am promis.

Şi chiar de aş putea, n-aş vrea

Din pat ca să mă scol

M-am săturat de lumea mea

De sufletul  meu gol.

Şi-ncep din răsputeri să strig

Cu siguranţă sunt nebun

Dar mă simt mic şi îmi e frig

Şi vreau să fiu un om mai bun.

Te-ai trezit vreodată atât de confuz încât nici să nu-şi dai seama unde te aflii sau cine eşti? Te-ai simţit vreodată încătuşat în propriul pat? Eu mă trezesc aşa în fiecare dimineaţă.

Foc

Simt flăcări ce-mi ard în privire

Dar faţa-mi e atât de rece

Mai am o singură amintire

Dar în curând şi asta-mi trece.

Multă cenuşă şi mult scrum

Parfumul tău pierdut pe drum

E tot ce mi-a rămas acum.

Iar eu cu chipul meu de gheaţă

Stau singur şi îmi vad de viaţă

 Doar ochii îmi mai strălucesc

Din câd în când faţa-mi topesc

Şi varsă câte un cub de gheaţă

Ce mi se scurge-ncet pe faţă.

Amorţeală

Afară luna ne veghează

Sclipind parcă, geloasă

Cred că şi ea se ruşinează

La cât eşti de frumoasă.

Eşti lângă mine, te privesc

Tu mă priveşti pe mine,

Încep să simt că înnebunesc

Ce dor mi-era de tine.

Şi-ncet ne pierdem amândoi

Ne prierdem în visare

Deja am şi uitat de noi

Ce stranie întâmplare.

Deşi abea ne mai mişcăm

Abea mai dăm din gene

Cred c-am uitat să respirăm

Sau poate ne e lene.

Şi de ne-ar privi cineva

Ar crede c-am murit sub lună

Dar asta nici n-ar mai conta

Atât cât suntem împreună.

Părem mai morţi ca niciodată

Dar asta nu contează

Chaiar dacă noi nu ne mişcăm

Sufletele ne dansează.